EXCLUSIV Soția și cumnatul premierului interimar Nicolae Ciucă lucrează în serviciul secret al Armatei
Maria Cristina Ciucă, soția actualului premier interimar Nicolae Ciucă, este angajată a Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA), au precizat pentru Podul surse din MApN.
De altfel, din declarația de avere a lui Nicolae Ciucă reiese că soția sa este angajată a MApN, de unde a încasat, în perioada iunie 2019-iunie 2020, venituri salariale în sumă de 50.602 lei.
Familia Ciucă
Ce nu se știe public este că doamna Ciucă este încadrată în cadrul Direcției de Contrainformații Militare și Securitate Militară (DCiSM), parte componentă a DGIA.
Sursele citate au precizat că și fratele soției premierului interimar Nicolae Ciucă lucrează în cadrul unitării teritoriale Craiova a aceleiași DCiSM.
„Fratele doamnei Ciucă era civil, pompier la o societate comercială care avea în schemă un astfel de post. A fost făcut ofițer la Contrainformații Militare Craiova”, ne-au precizat sursele citate.
De altfel, fostul ministru al Apărării este într-o relație apropiată cu generalul Marian Hăpău, actualul șef al Direcției Generale de Informații a Armatei (DGIA), acesta fiind motivul pentru care soția și cumnatul premierului interimar sunt subalternii săi. (Articol publicat în 28 martie 2021)